A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odata un  om care a spus: Totul se intampla cu un motiv. Care e ala, Dumnezeu stie. Stiti voi oare ce cred eu? Nu stiti, ca de-ati sti nu ar mai avea rost sa scriu eu acum. Eu cred ca omul acela a spus acele cuvinte pretioase dintr-un motiv cat se poate de banal: Probabil se saturase de “DE CE?”. Stiti cred cum sunt copiii… mari si mici. Intreaba intr-una: De ce zboara pasarile? De ce e cerul albastru? De ce Marea Neagra nu are pesti colorati?
Se poate sa fi avut dreptate omul nostru. Sa fie toate pe Pamant cu un motiv. Dar oare ce motiv e ala sa te trezesti intr-o dimineata cu curu’n sus si sa-ti propui: Ia hai sa intorc eu pe dos cativa oameni, deoarece asa am eu chef! Acu’ intreb si eu, ca un copil mare ce sunt: De ce? Ai avut intr-o zi o revelatie si ai vazut ca numarul persoanelor care iti mai inghit mofturile a scazut considerabil si ce ti-ai spus, oare de ce sa incerci sa vezi unde e problema si nu sa improsti cu venin.
Nimeni nu este perfect, nici pe departe.

Dar unii incearca sa fie oameni si sa tina cont de doleantele celor din jur (culmea ca uneori nici asa nu le convine -cer ceva si apoi se indispun ca le-ai respectat dorinta, de ex. cea de a alege), si-si petrec timpul gandindu-se la treburi importante, nu la cum sa ascunda (ca si Dorian Grey), uratenia din ei. Voi aia de va considerati mai buni, mai frumosi, mai destepti, mai corecti, mai indreptatiti sa va considerati nenorociti si sa va dati de ceasul mortii, oare nu va e frica de momentul in care piatra pe care o aruncati nimereste intr-o panza elastica ce o va trimite inapoi, fix in capul vostru?
Erata: Cei care au mereu impresia ca eu ma dau de ceasul mortii, va spun ca nu e asa. Eu scriu, de cele mai multe ori ce-i drept, din experientele proprii dar si din ceea ce vad in jurul meu. Si mai ales ca-mi place sa bat campii uneori, de ce sa nu ii bat pe blog?